joi, 7 februarie 2013

Repetiție

Aș vrea să știu
care a fost adevărul
și ce anume
mi-a scăpat din cernerea
clipelor.

Lasă-mă să mă duc
și să închid o ușă
care se cere închisă
de atât de mult timp.

Aceleași cuvinte, mereu,
aceleași trăiri,
speranțe deșarte care ne țin
pentru un timp sufletul treaz.
Același scenariu se repetă la nesfârșit,
doar decorul este altul.