Umbra pe care o
lasă cuvintele tale
peste sufletul meu
Îl învie pentru o clipă
Și alungă tristețea
Care a poposit de
ceva vreme
În nervura
simțirilor mele.
Mă întreb adesea
cât joc de cuvinte
și cât fond
ascunde visul pe care
îl făurești cu
mult prea
frumoasele tale
mărturisiri?
Apoi, tot eu mă
întorc
și negociez cu
mine însămi,
lăsându-mi
rațiunea să adoarmă
și să cedeze
judecata unui dorințe,
atât de arzătoare, de a fi fericită,
măcar și pentru o
clipă,
o clipă mobilată
cu o eternă amăgire.
