A scrie este o necesitate acută, o datorie, un mod de a fi. Nevoia de a scrie este determinată de trăirile și gândurile care nu se liniștesc până ce nu se conturează în cuvinte.
miercuri, 28 martie 2012
joi, 15 martie 2012
Când trădarea îngenunchează eternitatea (Sufletul lui avea forma chipului ei)
Mi-a mărturisit că a iubit-o
mult. Era tânăr pe atunci și nu cunoștea jocul iubirii. Acum, chiar dacă ar
putea să-l cunoască, nu-l mai interesează. Credea, ca mulți alții, că a iubi
este suficient. Când și-a dat seama că-n suflet purta povara unei grele dezamăgiri,
era prea târziu să evite durerea. Fără să vrea, a ajuns să o iubească mult, să i
se dăruiască complet și să o facă unica protagonistă a tuturor viselor sale. Au
rămas cu el amintirile și iluzile care nu au apucat să îmbrace o formă în timp.
Au rămas și regretele unor fapte consumate inutil. Viața lui a continuat să
curgă, aparent, lin. A iubit, de atunci, zeci de femei. Dar totul s-a rezumat
doar la o iubire fizică, fără urmă de conținut și de înțeles. A încercat chiar
să se mintă și să mintă, spunând lumii întregi că este îndrăgostit și că
iubește. Au fost doar secvențe de teatru absurd. Știe că există cineva care a
crezut în el și care nu poate să se desprindă de imaginea pe care el i-a lăsat-o.
Să fie o formă de răzbunare, l-am întrebat. "Să
fie faptul că sunt un excelent actor", m-a întrebat la rândul lui. De ce să
se prefacă, i-am cerut să-mi explice. "Ca
să nu mă pierd în golul ce a rămas în mine", a concluzionat el. "În toate femeile am căutat-o cu disperare,
i-am căutat mirosul pielii, culoarea părului, forma mâinilor, tonul vocii,
arcuirea spatelui. Nici o fărâmă din toate acestea nu am găsit", mi s-a destăinuit, resemnat. Atât a însemnat ea, doar o înlăunțuire de trăsături fizice, am constatat eu, mirată. "Atât am îndrăznit să caut din ceea ce a fost ea, cu adevărat, și, nici măcar atât nu am găsit și nu voi găsi nicicând". În fiecare noapte o caută pe străzi, conștient fiind că
nu o va mai întâlni niciodată. Chiar dacă, din întâmplare, o mai zărește, știe
că aceea pe care el a iubit-o, a murit atunci, în acel moment, când sufletul lui
s-a sfărmat în mii de trăiri deșarte. Sufletul lui avea forma chipului ei. Și,
atunci, de ce să o mai caute, l-am întrebat. Mi-a răspuns că atât i-a mai rămas:
să o caute, fără să o mai găsească vreodată. Știe că s-a înșelat în privința ei
și că, pentru el, viața a devenit cel mai aprig dușman. Uneori își dorește ca
ea să-l poată vedea, să îl ia în brațe, măcar câteva clipe și, la pieptul ei,
să moară. Poate că se căiește, i-am sugerat. "Poate că nu mai am suflet cu care să iert", mi-a șoptit, într-un final.
Știu că, în sinea lui, continuă și acum să se întrebe cum a putut o trădare să
îngenuncheze și să cucerească ceea ce părea a fi etern. Și va continua să se întrebe... Oricât va încerca cineva să-i arate că eternitatea nu poate să fie cucerită decât de iubire, se va lovi mereu de un suflet sfărmat de propia-i durere.
marți, 13 martie 2012
Regrete
Unde sunt clipele de altădată,
Ne întrebăm mereu
Și, în suflet purtăm cu greu,
Dorința de a înainta spre mâine.
Odată ce trăim o zi
Și o lăsăm în urmă,
Amintirea ce rămâne
Ne pictează în gând regrete.
Nu vedem în răsărit
Profilul unui chip divin,
Ne agățăm de-un asfințit
Și ne îngropăm în ieri.
Ne întrebăm mereu
Și, în suflet purtăm cu greu,
Dorința de a înainta spre mâine.
Odată ce trăim o zi
Și o lăsăm în urmă,
Amintirea ce rămâne
Ne pictează în gând regrete.
Nu vedem în răsărit
Profilul unui chip divin,
Ne agățăm de-un asfințit
Și ne îngropăm în ieri.
luni, 12 martie 2012
Gândul clipei
Oamenii au ajuns să creadă că viața fără suferință este o viață superficială și puerilă.
duminică, 4 martie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)