Gândurile se zbat în mine și nu găsesc o cale să le las să iasă la suprafață. De ce, nu înțeleg. Tot amân ”ieșirea” lor pe scena de hârtie, spunându-mi că este necesar să le pregătesc un climat ordonat. Și cu cât le ”păcălesc” mai mult, cu atât mai înverșunate devin. Este un cerc vicios care nu se termină niciodată.
Încep să scriu și ceva mă trage înapoi. Gesturi, obiceiuri înrădăcinate în profunzimea sinelui meu îmi oferă comoditatea de a trăi, precum in robot, ceea ce, din inerție, determină clipa.
Încep să scriu și ceva mă trage înapoi. Gesturi, obiceiuri înrădăcinate în profunzimea sinelui meu îmi oferă comoditatea de a trăi, precum in robot, ceea ce, din inerție, determină clipa.
