miercuri, 8 februarie 2012

Fluturii din suflet

Fluturii zboară în jurul nostru
Şi răspândesc misterioasă culoare.
Adesea îi alungăm,
Nu înţelegem sufletul omenirii.

Ne este greu să-l purtăm pe-al nostru
Şi întunecând timpul ce-l ocupăm,
Bâjbâim unul în bezna celuilalt.
Bătaia aripilor lor colorate ne doare.


Dezamăgirile create în noi, de noi 
Se revoltă și ne lovesc.
Şi în fiecare zi găsim 
Fluturi morţi pe covor.