joi, 29 decembrie 2011

miercuri, 28 decembrie 2011

”Oriunde merg, dau de mine” (Viața, antrenament pentru Sine)

    După anumite experienţe, unele mai frumoase, altele mai puţin frumoase, am conştientizat că omul, oricât s-ar strădui să fie receptiv, deschis  si ingăduitor cu ceilaţi, este limitat la propiul său univers. Această constatare s-ar putea traduce, într-un mod metaforic , in ceea ce a spus Emil Cioran: “ oriunde merg, dau de mine”. Putem alege să vedem aspectul pozitiv sau cel negativ al acestui fapt. Este, in final, alegerea fiecăruia.
   Eu sper să vedem fiecare beneficile ce ni le aduce această situaţie. Nu face decât să ne evideţieze unicitatea noastră, să ne demonstreze că fiecare are propiul adevăr si că o situaţie are atâtea aspecte câte persoane implicate, intr-un mod direct sau indirect, fiecare având unghiul său propiu din care priveşte.
   Poate unele unghiuri prezintă mai multă vizibilitate, poate altele sunt mai întunecate, însă niciodata nimeni nu va privi ca şi noi, deoarece nimeni nu va putea privi, nu în locul nostru, ci din locul nostru, din unghiul nostru. În aceasta constă ceea ce spunea E. Cioran. Oricât am dori să schimbăm locul ce-l avem, nu vom reuşi, oriunde ne-am duce, acelasi unghi ne va fi rezervat deoarece este reflexia noastră interioară.
   Dacă vrem sa avem o vizibilitate mai bună, daca dorim mai multă lumină, trebuie să schimbăm ceva în interiorul nostru.
   Astfel, pentru mine a ajuns să nu mai fie atât de important adevărul celui de lângă mine, celui cu care comunic, fie o persoana apropiată mie sau doar un pasager in viaţa mea. Nu mai primează acum ca adevărul meu si adevărul persoanei cu care am de-a face să se asemene, înainte o astfel de discrepanţă îmi crea o stare de panică, de singurătate. Acum am ajuns să respect fiecare punct de vedere si să aleg să-mi împart timpul cu acele persoane a căror prezenţă îmi crează o stare de bine, prin felul în care se simt cu ei inşişi si prin ceea ce transmit, mai puţin prin ceea ce gândesc si cum anume gândesc.
   Dacă un om este echilibrat si în armonie cu el insuşi, atunci este benefic pentru oricine ajunge să interacţioneze cu el, iar eu, dacă reuşesc să am o astfel de stare într-o zi sau să întâlnesc o astfel de persoană, fie din cei apropiati mie sau nu, atunci, în respectiva zi, mă consider o persoană fericită.

miercuri, 21 decembrie 2011

Scepticism

Amintirea ta, mereu în calea mea...

Îți simt prezența la fiecare cotitură a clipei
Și sărutul tău îl rememorez mereu,
Încercând să rămân tot eu, cea de dinaintea venirii tale.

Îmi spun adesea că jocul iubirii ascunde iluzia unei stări de moment
 Și, că, aceleași șoapte ce astăzi mi le așezi în suflet,
Le-ai creionat, ieri, pe pragul altor inimi care te-au făcut să tresari.

Încerc să disting dorul de iubire și iubirea care naște dor.
Îmi leg nevoia de întregire de cea mai sacră rugăciune.
Și, te privesc fără să știi,
 Încercând să prind un regret al unui fapt petrecut demult,
 Care, să mai fie, încă, parte concretă
 Din ceea ce astăzi scrii, cu privirea grea și misterioasă,
Pe marginea nesfârșită a atracției dintre noi.





                                                  

Dragostea mea

Stii de ce ești dragostea mea?

Pentru că dorul ce l-am purtat mereu în mine
Are acum răgazul de a se odihni
În prezența vie a ființei tale.

Și toate visele mele
Se conturează în vorbele
Pe care le rostești atunci când,
Cu răbdare, îmi șoptești și mă rogi
Să văd empirismul aparentelor întâmplări
Petrecute pe frontul dintre sufletele noastre.


luni, 5 decembrie 2011

Iubirea, singurul copil care nu pleacă când crește mare....

Iubirea, un înger ale cărui aripi se află în sufletele celor doi iubiți...
Iubirea se naște când se întâlnesc priviri care se îndreaptă spre aceeași zare. Atunci, un înger se așează între cei doi, își întinde aripile și le prinde în sufletele lor.
Iubirea s-a născut cu adevărat dacă ajunge să se înalțe în zbor.
Crește dacă este încurajată, hrănită  și adăpostită. Încurajată de o sinceră toleranță. Iubirea nu ajunge niciodată să aibe nevoie de iertare. Hrănită de o continuă tandrețe. Gustă din compasiune, însă nu o confundă cu  mila. Adăpostită de un respect de neclintit. Iubirea mereu ascultă și cere să fie ascultată.
Toate prin poarta sărutului, eterna rugăciune prin care cei doi îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aparenta  întâmplare de a se fi întâlnit.
Dacă este neglijată, iubirea își pierde încrederea care o îndeamnă să dăruiască și să spere. Și zborul i se frânge…
Iubirea, singurul copil care nu pleacă când crește mare....
Iubirea moare, precum mor și oamenii...Rămâne doar amintirea…
Singura iubire care nu moare niciodată este aceea ale cărei aripi se preschimbă în sufletele celor doi. Când un înger leagă doi oameni, nici moartea nu-i desparte. Nici viața...A hrăni un înger cu ale cărui aripi simți și trăiești, devine necesitatea și firescul suprem și singura cale de a-I întâlni privirea lui Dumnezeu…Fiecare bătaie a inimii tale este sunetul unui zbor care îți descifrează întreg universul. 

luni, 21 noiembrie 2011

”De fiecare dată când m-am îndrăgostit, m-am îndrăgostit de tine.”

 Putem crede că iubim de fiecare dată când suntem îndrăgostite, putem chiar să simțim că lumea-ntreagă se rezumă la un singur chip, însă, doar alături de un singur bărbat, vom învăța să exprimăm tot ceea ce o iubire este menită să exprime.
Deoarece, alături de el,  avem de înfruntat cea mai mare probă cu noi înșine și toate se potrivesc precum piesele unui puzzle.











luni, 17 octombrie 2011

Am înțeles Într-un Târziu

Am înțeles într-un târziu,
Când m-am aflat
La finalul sejurului
Clipelor în doi
Că:

Lumea este un univers minuscul
Atâta timp cât sufletul ne este
Frământat de îndoieli
Și de păreri de rău...

Cuvântul este puterea supremă
Pe care o avem
Și de care ne lepădăm...

O lacrimă poartă în ea
Infinite surâsuri timide...

Un sărut este o poartă
Spre o lume în care
Ne este teamă
Să pășim...

O îmbrățișare vindecă
Orice amărăciune...

O strânge de mână spulberă
Toate contradictiile...

Un sfat este o recenzie
A vietii celui care îl dă...

O promisiune este un legământ suprem...
O promisiune încălcată destramă legături supreme...

Un sfârșit este nașterea,
 Deseori, dureroasă
A unui alt început...

Etichetele ce le pun oamenii altor oameni
Sunt simple titluri de capitole
Care cer a fi încheiate...

O iubire este o ființă
Ce se hrănește
Din intimitatea și dăruirea
Celor doi...

Ziua de ieri este ambalajul  zilei de azi
Iar ziua de mâine poate să fie sau
Să nu mai fie...

Am înteles într-un târziu...





luni, 3 octombrie 2011

Clipe Străbătute

Deși am străbătut atâtea clipe singură,
amintirea ta mă ține de mână și mă trage înapoi, în trecut.
Am făcut din prezența ta un laitmotiv al existenței mele.
Acum, absența ce o simt umple întreg universul.
Ceea ce ne lega a devenit un sanctuar al repetatelor noastre înstrăinări
Care, până la urmă, ne-au înfrânt.
Iubirea noastră, precum un buchet de flori uitat într-o vază, s-a ofilit.
Singură, mă plimb prin ceea ce a rămas în urma noastră și încerc să uit.
Însă, sufletul meu mai poartă și acum
mirosul primilor trandafiri ce i-am cules în doi.









sâmbătă, 21 mai 2011

Gândul, veşmântul sufletului

  Sufletul unui copil poartă veşminte care nu-l ajută să-şi discearnă propiul adevăr. Şi nu ştie că acela care trădează, s-a trădat cândva pe sine, acela care abandonează, s-a abandonat pe sine demult, acela care umileşte, şi-a mutilat singur sufletul, acela care ignoră, nu se mai recunoaşte pe sine iar, acela care minte, nu mai cunoaşte calea spre propiul adevăr.

luni, 16 mai 2011

Scrisoare

Vorba ta...
Încheierea,
Plagiat al
Sufletuluil meu.

Eu...
Recenzia
Ultimei clipe ce am petrecut-o
În doi.

Tu...
Povestea
Ce am dictat-o
Noi. 

Mâine,
Post-scriptum 
Pentru ce s-a scris
Ieri.

Azi,
Plicul 
În care "ce urmeaza"
Aşteaptă să devină.

Să-ţi mulţumesc
Pentru scrisoare,
Iubitul meu?...